Rela?ia cultural? între România ?i Italia se na?te în jurul anului 100 D.H. prin intrarea în teritoriul Dacic al imperiului lui Traian. Din acel moment cultura ?i obiceiurile s-au îmbibat unul în celalalt formând un singur popor: românii care sunt lega?i italienilor prin sânge ?i prin cultura comun?. De atunci aceast? legatur? a fost nu numai p?strat? dar ?i înt?rit? pân? în zilele de ast?zi.
Din punct de vedere istoric mai recent, Republica Genova a fost cea care a stabilit primele contacte între Italia ?i România în anii 1200-1300, atunci când Constan?a devenise baza comercial? a genovezilor. La Constan?a a fost construit Farul Genovez, care a rezistat peste timp. Genovezii au fondat mai multe porturi de la gurile Dun?rii, inclusiv „Vicina” (lâng? Isaccea), (Sfântu Gheorghe) ?i „San Giorgio” (Giurgiu). Imperiul Otoman a distrus aceste a?ez?ri. În 1821 un nou val de italieni a ajuns în România, de la Friuli ?i Veneto.
În unele ora?e din Transilvania au existat cartiere italiene, precum Olosigul (Italienimea) ?i Velen?a din Oradea. Erudi?i din Italia au ocupat func?ii de seam?, precum Rogerius, care a devenit canonic, Giorgio Martinuzzi, guvernator etc. În ?ara Româneasc? Anton Maria Del Chiaro a ocupat func?ia de secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Prezen?a italienilor în România este mult mai semnificativ? decât apare în multe din materialele specifice minorit??ilor editate în ultimul timp. În majoritatea acestor documente se invoc? cifra de 3.331 de persoane. Se ?tie acum, c? a recunoa?te, la un moment dat în istorie c? sunt italieni, a însemnat pentru cet??enii români cu aceast? origine, mai ales dup? anii 1947, un act de curaj. Drept pentru care, mul?i au preferat s? ascund? c? au aceast? origine. Au ascuns acte, documente, ?i-au schimbat numele, ?i-au schimbat cet??enia pentru a avea acelea?i drepturi cu majoritatea. Unii au preferat s? se întoarc? în Italia, l?sând în urm? rude, p?rin?i, fra?i, copii ?i tot ce au agonisit o via??.
Nu este jude? în România unde s? nu se fi declarat la recens?mânt m?car câ?iva italieni. În num?r mare, chiar în grupuri compacte, au venit începând cu secolul al XVIII-lea ?i mai ales de la jum?tatea secolului al XIX-lea, emigrând în Transilvania, Bucovina, Banat ?i Basarabia. Motivul a fost în principal cel economic. S-au stabilit ?i au întemeiat comunit??i în locuri diferite din ?ar?. S-au a?ezat acolo unde au g?sit de lucru corespunz?tor preg?tirii ?i profesiei lor. Totu?i, cei mai mul?i italieni pot fi întâlni?i în ora?e. Marea comunitate care a existat la Târgovi?te prin anii 1937, a impus la un moment dat necesitatea înfiin??rii unei agen?ii consulare italiene. Aceasta se întemeiase pe numeroasele familii de constructori veni?i aici în mare exod în timpul regelui Carol I de Hohenzollern între anii 1887-1897.
Italienii pot fi astfel întâlni?i în marile aglomer?ri urbane ca: antreprenori, unde au participat la construirea unor mari edificii în Bucure?ti, Ploie?ti, Câmpulung-Muscel, Craiova, Gala?i, Suceava, Ia?i, Sinaia, Timi?oara, Târgovi?te, Pite?ti, Sibiu, Bra?ov ?i alte localit??i. Au lucrat la drumuri ?i poduri, ?osele, c?i ferate, aduc?iuni de ap?, viaducte, dar ?i fântâni, biserici, monumente funerare, b?nci, ?coli. M?rturie stau: spitalul Col?ea ?i multele mozaicuri de la Palatul Cotroceni, Casa de Economii ?i Cercul Militar din Bucure?ti, podul de la Cernavod?, calea ferat? Bra?ov-Bucure?ti, Liceul Dinicu Golescu ?i biserica Flamand? – Câmpulung Muscel, catedralele din Craiova ?i Gala?i… O categorie aparte în cadrul minorit??ii italiene din România o constituie comercian?ii. Pentru ace?tia, România a însemnat o bun? pia?? de lucru în toate timpurile. Îi întâlnim mai ales în porturile de la Dun?re ?i Marea Neagr?. La Constan?a, în porturile Gala?i ?i Br?ila (unde exist? una din marile Burse de grâu din Europa) au format comunit??i care exist? ?i azi. Dovad? a m?rimii ?i importan?ei acestor comunit??i stau consulatele italiene care au func?ionat la Constan?a, Gala?i ?i Br?ila, dar ?i edificii unde se întâlneau membri comunit??ilor numite „Casa Italia”.