Probleme reale ale unei democrații în mare dificultate.
Evident, rezultatul electoral de duminică a scos în evidență un dezechilibru total între sentimentele partidelor tradiționale românești și ale cetățenilor care au demonstrat că sunt „cel puțin nemulțumiți”, ca să nu spun dezgustați de munca celor două formațiuni care au guvernat România în ultimii ani. PSD și PNL se trezesc astăzi, după votul de duminică, cu clasa conducătoare eliminată și aruncată în uitare.
Oamenii au vorbit, oamenii au hotărât și au apreciat că tarantelele (dans popular napolitan) politice ale celor doi îndrăgostiți, Ciuca și Ciolacu, erau cu adevărat o rușine pentru tânăra democrație românească dar mai presus de toate un risc serios de „dictatură instituțională” care, în afară de o mulțime de promisiuni, nimic nu a produs pentru binele țării în afară de miliarde de datorii. Puțin contează dacă cel care a castigat se numește domnul Georgescu sau doamna Sosoaca… important a fost să dea un semnal puternic și hotărât pentru a schimba total direcția acestor comedii care au culminat, după trei ani de sărutări și îmbrățișări, cu acuzații reciproce și atacuri manevrate asupra vieții private a celor doi foști premieri.
Dacă Atena plânge, Sparta nu râde… nici George Simion cu trupele lui nu răzbește, dimpotrivă se retrag mult față de ceea ce credeau că vor realiza dar care, datorită unei mișcări viclene, revine în jocul prin susținerea candidatului care, la primul tur, a câștigat alegerile prezidențiale.
La al doilea tur al alegerilor prezidențiale, noi cei de la FUTURA nu vom da niciun fel de indicare de vot cetățenilor italieni și celor apropiați, după ce am apreciat clar că, în afara proclamațiilor, Președintele Republicii este o figură reprezentativă, ca și în Italia, și că în afară de a numi Primul Ministru și de a indica căi de urmat, direcția țării revine, conform constitutie, Guvernului și Parlamentului.
Un lucru este cert, le putem spune foștilor premieri că dacă și-ar fi respectat cuvântul față de noi la FUTURA astăzi Ciolacu ar fi fost în turul doi. Gândiți-vă bine și veți fi de acord cu noi că puteam, fără probleme, să intrebuintam restul de 2.000 de voturi către partidul care ne deschisese ușile in functie de un acord sigur non-politic dar de oportunitate, așa cum au promis, pentru o candidatură la parlamentul român în rândul parlamentarilor minorităților etnice.
Ne aflăm, de fapt, pentru a N oară, cu un candidat (rușine) din familia Grosaru, care după ce și-a ales tatăl, Mircea, fiul lui Andi o aduce astăzi pe mama ei, Ioana de 72 de ani, să ocupe scaunul de Parlamentar italian în parlamentul României chiar dacă are un singur vot.
Este normal, este democratic, este firesc?
Nu credem, mai ales după ce, mulțumită unei campanii de informare a Asociatiei FUTURA, am costientizat lumea de sumele enorme de bani (în jur de un milion de euro pe an) pe care familia Grosaru le gestionează în privat fără nici o reflecție asupra comunității italiene din România.
Chiar nu cred, mai ales după multele promisiuni și sentințe de condamnare CEDO obținute cu obstinație de Gabriela Cegolea, căreia i se îndreaptă toată considerația noastră, că putem continua să acceptăm o lege nedreaptă, neliberală și antidemocratică care ne împiedică să participam liber într-o competitie electorala.
Ce putem face?
În primul rând, dorim să mulțumim alegătorilor care au dat un impuls unui sistem de putere prost construit, prost gestionat, la granița grotescului și față de noi, dar credem ferm și față de ceilalți, absolut nesigur și necredincioș fără respect pentru cuvântul. dat.
Vom implementa un protest electoral de NON VOT PENTRU ROASIT ȘI CANDIDATUL EI IOANA GROSARU pentru a demonstra tuturor unitatea comunitatii italiene si a declara această familie străină de interesele globale ale celei mai importante comunități care se găseste astăzi în România.
Să dăm un semnal puternic…..NU O VOTAȚI ȘI NU II LĂSAȚI NICI PE ALTII SA O VOTEZE! NU NE REPREZINTA!